|
József Vágó – arhitectul unei modernități vizionare |
![]() |
Există arhitecți ale căror opere le admirăm în albume și există arhitecți în ale căror opere trăim, învățăm și lucrăm. József Vágó face parte, pentru studenții Universității din Oradea, din această a doua categorie.
József Vágó (1877–1947) este una dintre personalitățile importante ale arhitecturii central-europene de la începutul secolului XX, reprezentant al Secessionului de orientare geometrică și promotor al unei viziuni moderne asupra spațiului construit.
Format în atmosfera efervescentă a modernității europene, Vágó a înțeles arhitectura nu doar ca artă a construirii, ci și ca artă a organizării vieții. În creația sa, geometria, proporțiile, ritmul volumelor, lumina, materialele și detaliile decorative participă la realizarea unui întreg coerent.
În spiritul Secessionului vienez, arhitectul se îndepărtează de repertoriul istoricist al secolului al XIX-lea și explorează un limbaj plastic bazat pe simplificare geometrică, expresivitate volumetrică și integrarea artelor decorative în arhitectură.
La Oradea, cea mai amplă și mai complexă realizare a sa este ansamblul fostei Școli de Jandarmi (1911–1913), nucleul istoric al actualului campus universitar.
Conceput ca un ansamblu pavilionar, acesta reprezintă o realizare remarcabilă de arhitectură și urbanism modern timpuriu. Clădirile sunt organizate într-o compoziție unitară, în care volumele construite, spațiile libere, traseele de circulație și vegetația alcătuiesc un ambient coerent.
Modernitatea proiectului nu constă numai în expresia stilistică, ci mai ales în concepția de ansamblu. Vágó depășește ideea clădirii izolate și propune un organism arhitectural în care fiecare pavilion își are funcțiunea și individualitatea, participând totodată la unitatea întregului.
Deși destinat inițial unei instituții militare, complexul se distinge printr-o surprinzătoare deschidere către natură și către calitatea spațiului cotidian. Rigoarea compoziției geometrice este echilibrată de libertatea spațiilor verzi, iar monumentalitatea este înlocuită de o arhitectură la scară umană.
Astăzi, pavilioanele istorice coexistă cu intervențiile contemporane ale campusului, inclusiv noua clădire a Rectoratului și Aula Magna. Acestea aparțin unei alte etape de dezvoltare, dar prezența lor în același teritoriu face din campus un loc privilegiat pentru înțelegerea relației dintre patrimoniu și arhitectura contemporană.
Ansamblul istoric este clasat ca monument de importanță națională, mărturie a valorii sale arhitecturale și culturale.
În campus a fost inițiat și un discret spațiu memorial dedicat fraților arhitecți József și László Vágó. O coloană, fragmente de parapet și alte elemente arhitecturale recuperate reintroduc în viața universitară memoria materială a Secessionului orădean.
Acest mic ansamblu omagial ne amintește că patrimoniul nu înseamnă doar clădiri păstrate, ci și fragmente, urme și semne prin care trecutul continuă să participe la viața prezentului.
Pentru studenții arhitecți, campusul Universității din Oradea este, așadar, mai mult decât locul în care se desfășoară cursurile. Este un laborator viu de istorie a arhitecturii, un spațiu în care pot fi studiate direct relațiile dintre funcțiune și formă, dintre clădire și ambient, dintre tradiție și modernitate.
A învăța să privești acest ansamblu înseamnă a descoperi că arhitectura nu începe și nu se termină la limitele unei clădiri. Ea continuă în spațiul dintre clădiri, în traseele pe care le parcurgem, în lumina care modelează volumele și în felul în care un loc devine parte din memoria noastră.
Înainte de a studia arhitectura în cărți, avem privilegiul de a o întâlni în fiecare zi. Trebuie doar să învățăm să o vedem.
Arhitectura de patrimoniu: Campusul Universităţii din Oradea, fosta Şcoală de Jandarmi
Complexul de clădiri ce alcătuiesc campusul universitar orădean de astăzi este cea mai amplă şi complexă operă a lui Vágó József. Acesta, în scurtul interval dintre anii 1912- 1913 a ridicat la extremitatea de atunci a Oradiei un ansamblu urbanistic cu un program architectural unitar şi de o expresie artistică deosebit de modernă, în consonanţă cu tendinţele avangardiste internaţionale ale începutului de secol 20. Stilistic, ansamblul este marcat de viziunea geometrică, esenţializată, a Şcolii vieneze de arhitectură. Funcţional, el răspunde cerinţelor arhitecturii sociale, anume programului arhitecturii militare. Aşa cum a conceput-o Vágó József, Şcoala de jandarmi de odinioară rămâne şi astăzi un complex architectural modern, multifuncţional, dotat de la început cu tot confortul unei locuiri modrne europene. In perioada interbelică i s-a păstrat destinaţia, iar dupa 1963 a devenit sediul Institutului pedagogic de trei ani, cu facultăţi de filologie, matematică-fizică, istorie-geografle şi educaţie fizică. In 1990 a fost înfiinţată Universitatea tehnică Oradea, dezvoltată vertiginos în ultimele două decenii. Complexul a rămas şi astăzi un reper arhitectural cărui funcţionalitate şi eleganţă stilistică este excepţională. Întreaga armonie ambientală conturează o poetică spaţială născută din îmbinarea optimă dintre arhitectura şi ornament, puternic legată de acel concept vienez avangardist numit "Gesamtkunstwerk" (opera de artă totală).
Din punctul de vedere al compoziţiei spaţiale, complexul este exemplar pentru viziunea modernă de tip funcţionalist, aşa cum a fost ea afirmată de Şcoala de arhitectură vieneză (Secession), germană (Jugendstil) engleză (Glasgow School of Art). Cele douăsprezece clădiri pavilionare sunt dispuse astfel încât relaţia dintre centru şi margine să fie fluentă, unitară, cu o vizibilitate de ordin strategic, impusă de programul cu profil militar al clădirii. Ceea ce conferă coerenţă ansamblului este clara articulare a volumelor în raport cu un volum sau spaţiu axial. Precizie, claritate, ierarhie, simetrie, armonie, echilibru: toate aceste calităţi de ordin clasic sunt turnate în rigorile unui gândiri arhitecturale moderne, funcţionaliste, a cărei eleganţă poate constitui şi astăzi un model pentru arhitecţi, urbanişti şi designeri.
Discretă, mereu subsumată concepţiei volumetrice de ansamblu, decoraţia ce îmbogăţeşte şi dă fineţe marilor volume este specifică viziunii organice ce defineşte stilului Art Nouveau. Elementele vegetale sunt stilizate, spiralate pe traseele creşterii regnului vegetal.
Dar toată această frumuseţe a ritmurilor organice de creştere, elastică şi tensionată, este mereu prinsă în rigoarea geometrică, calmă, echilibrată, a pătratului, rombului, elipsei. Dacă, spre exemplu, alăturăm imaginea pavilionului fostului Comandament (corpul I) Casei Darvas-La Roche, capodopera fraţilor Vágó din Oradea, (1909-1912), observam că ambele oferă o lecţie exemplară de interpretare inteligentă şi rafinată a legilor organice ale vieţii, legi transfigurate de exigenţele unui limbaj vizual conceptual extrem de modern în epocă.
Clădirile din campusul istoric al Universităţii din Oradea dovedesc, o dată în plus, faptul că patrimoniul arhitectural este în permanenţă o lecţie vie, prin care putem înţelege cum funcţionează spiritul unei epoci şi cum poate acesta orienta şi îmbogăţi viaţa oraşului contemporan.
Conf.univ.dr. Ramona Novicov

