Program de studiu Durata Studiilor Diploma/Certificat

Construcții Civile, Industriale și Agricole

4 ani / la zi Diploma de Inginer

Inginerie Sanitară și Protecția Mediului

4 ani / la zi Diploma de Inginer
Măsurători terestre și Cadastru 4 ani / la zi Diploma de Inginer
Arhitectură 6 ani / la zi Diploma de Arhitect
Master Construcții Inteligente și sustenabile (C.I.S.) 2 ani / la zi  

 

 

Construcții Civile, Industriale și Agricole

 

Misiunea programului de studii este aceea de a pregăti ingineri de producţie, de proiectare şi de cercetare în domeniul ingineriei civile capabili de a proiecta, de a executa și de a reabilita construcții de diferite tipuri, de la construcțiile de case familiale până la blocuri, hale industriale, construcții speciale, toate respectând normele europene și legislația românească în domeniu. De asemenea, programul de studii conferǎ inginerilor CCIA competenţe de a conduce firme de construcții, de a controla, organiza și verifica lucrări în cadrul Primăriilor, Consiliilor Județene, Inspectoratul de Stat în Construcții precum şi de a rezolva probleme aplicative şi de cercetare specifice domeniului aferent.

Pregătirea complexǎ dobândită pe parcursul anilor de studii permite absolvenţilor acestui program de studii sǎ se integreze profesional şi la nivelul altor domenii de activitate din spațiul economico- social.

 

Obiectivele programului de studii sunt:

  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi de integrare şi rezolvare a problemelor aplicative din domeniul ingineriei civile printr-o bunǎ pregătire fundamentală (matematică, fizică, informatica) etc.;
  • Cunoştinţe teoretice şi practice generale şi abilităţi de identificare şi alegere a materialelor de construcții, electrice, electronice, termice etc. Abilităţi de reprezentare în 2D şi 3D, precum şi de graficǎ tehnicǎ;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice de lucru cu sistemul de operare Windows, Excel. Abilităţi de lucru cu programe dedicate constructiilor, ex. Autocad,  Intelsoft, etc ;
  • Dobândirea de abilităţi de utilizare a metodelor numerice în rezolvarea problemelor cu caracter ingineresc;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi aplicative de bază privind structura şi proprietăţile materialelor de constructii;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bază privind modelarea şi simularea structurilor din constructii;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bazǎ şi abilitǎţi practice în domeniul termotehnicii aplicate;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice de proiectare asistată de calculator a  structurilor folosite în construcții şi de modelare 3D a corpurilor;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bază şi abilităţi de proiectare pentru construcții din lemn, metalice, beton;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bază şi abilităţi necesare pentru organizarea șantierelor și executia efectivă a construcțiilor;

Durata studiilor: 4 ani/ cu frecvență.

 
Inginerie Sanitară și Protecția Mediului
          

Misiunea principală este formarea de specialiști cu înaltă calificare în activitatea de proiectare, execuție și exploatare a construcțiilor și instalațiilor aferente sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ale localităților (construcții hidroedilitare), în condițiile asigurării protecției împotriva mediului înconjurător. Prin specificul său, specializarea este situată la granița dintre alte specializări din domeniul inginerie civilă, și anume: Construcții Civile, Industriale și Agricole; Inginerie Urbană și Dezvoltare Regională; Construcții Hidrotehnice iar prin cunoștințele obținute de studenți în domeniul protecției mediului, specializarea se înrudește cu Ingineria Mediului.

Având în vedere diversitatea domeniilor în care se asigură pregătirea studenților, absolvenții specializării vor fi în măsură să acopere necesarul de cadre specializate în domeniul construcțiilor hidroedilitare, al instituțiilor cu aceste preocupări: prefecturi, primării, regii de gospodărire comunală, agenții de protecția mediului, sectorul de igienă publică din cadrul Poliției Sanitare etc. precum și către activitatea de execuție a construcțiilor din acest segment sau de alte tipuri.

 Obiectivele programului de studii sunt:

  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice de lucru cu sistemul de operare Windows, Excel. Abilităţi de lucru cu programe dedicate constructiilor, ex. Autocad,  Intelsoft, etc ;
  • Dobândirea de abilităţi de utilizare a metodelor numerice în rezolvarea problemelor cu caracter ingineresc;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi aplicative de bază privind structura şi proprietăţile materialelor de constructii;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bazǎ şi abilitǎţi practice în domeniul termotehnicii aplicate;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice de bază şi abilităţi necesare pentru organizarea șantierelor și executia efectivă a construcțiilor;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi aplicative de bază privind proiectarea și execuția construcțiilor hidroedilitare, în concordanță cu nevoile localităților și situația existentă, asigurându-se astfel:

- alimentarea cu apă potabilă de calitate adecvată;

- evacuarea apelor uzate rezultate ca urmare a folosirii apei;

- evacuarea apelor meteorice în condiții sanitare și de siguranță;

- proiectarea și executarea stațiilor de pompare;

- proiectarea și executarea stațiilor de epurare;

  •  Asigurarea nivelului de cunoștințe minim necesar pentru a înțelege și a pune în practică măsurile impuse de imperativul actual al protecției mediului înconjurător.

 Durata studiilor: 4 ani/cu frecvență.

     
 
 
Măsurători Terestre și Cadastru

 

Misiunea programului de studii constă în formarea de specialiști care folosind ultimile tehnologii din domeniu să asigure realizarea de hărți, planuri, documentații, reprezentări grafice și rapoarte specifice la nivelul teritoriului național, acestea fiind necesare pentru întregul domeniu al construcțiilor. De asemenea în responsabilitatea lor intră determinarea poziției obiectelor în spațiu, determinarea caracteristicilor geometrice ale lucrărilor inginerești aflate pe/sub suprafața terestră, trasarea, măsurarea și urmărirea comportării construcțiilor în timp.

În același timp programul de studiu pregatește specialiști pentru proiectarea, implementarea și exploatarea sistemelor informaționale geografice (GIS) precum și modul de  colectare, analizare, vizualizare  și stocare a datelor în cadrul acestor sisteme.

 Obiectivele programului de studii sunt:

  • Cunoașterea tuturor tehnologiilor necesare pentru realizarea ridicărilor topografice, a lucrărilor de planimetrie și nivelment;
  • Abilităţi de reprezentare în 2D şi 3D, precum şi de graficǎ tehnicǎ;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice de lucru cu sistemul de operare Windows, Excel. Abilităţi de lucru cu programe dedicate lucrărilor de măsurători terestre și cadastru, ex. Mapsys, Autocad, etc ;
  • Crearea, analiza și managementul datelor geodezice și cadastrale;
  • Dobândirea de cunoștințe necesare pentru monitorizarea comportării construcțiilor, precum și pentru monitorizarea și automatizarea măsurătorilor terestre;
  • Cunoașterea noțiunilor de teledetecție și fotogrammetrie digitală;
  • Evaluarea din punct de vedere geodezic și monitorizarea alunecărilor de teren;
  • Dobândirea cunoștințelor necesare pentru proiectarea, implementarea și exploatarea sistemelor informaționale geografice (GIS);
  • Participarea la elaborarea de soluții tehnice pentru asigurarea stabilității versanților și a unor obiective industriale cu destinații diferite.

 Durata studiilor: 4 ani/cu frecvență.

   
 
 
Arhitectură
         

Misiunea programului de studii este motivată de nevoia tot mai mare de specialiști în domeniul arhitecturii și urbanismului, venind în întâmpinarea perspectivelor remarcabile dedezvoltare a municipiilor și orașelor din nord-vestul Transilvaniei. Absolvenții specializării sunt formați ca arhitecți, pregătiți să desfășoare o activitate complexă de proiectare: studii și proiecte de arhitectură, urbanism, amenajări interioare, mobilier și restaurări.

Prin conținutul programelor analitice și activității la planșetă, la cursuri și practica studențească, se asigură pregătirea absolvenților astfel încât aceștia să răspundă bine complexității problemelor de proiectare ivite în exercitarea meseriei de arhitect. În același timp se urmărește potențarea talentului și măiestriei fiecărui absolvent, pentru formarea și conturarea unei adevărate personalități profesional-artistice.

 

Obiectivele programului de studii sunt:

  • Dobândirea de cunoştinţe corespunzătoare despre istoria și teoriile arhitecturii, precum și despre arte, ca  factori  ce  pot  influența  calitatea  conceperii proiectelor arhitecturale;
  • Abilităţi de reprezentare în 2D şi 3D, precum şi de graficǎ tehnicǎ;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice de lucru cu sistemul de operare Windows, Excel. Abilităţi de lucru cu programe dedicate arhitecturii, ex. Arhicad,  Corel Draw, etc ;
  • Capacitatea  de  a  înțelege  profesia  de  arhitect  și  rolul  său  în  societate,  în  special  prin elaborarea de proiecte ținând seama de factorii sociali;
  • Dezvoltarea capacității de a înțelege relațiile dintre oameni și creațiile arhitecturale, pe de o parte, și creațiile arhitecturale și mediul lor, pe de altă parte, precum și capacitatea de a înțelege necesitatea de a armoniza creațiile arhitecturale și spațiile în funcție de necesitățile și scara umană;
  • Dobândirea de cunoştinţe teoretice şi aplicative privind conceperea  construcțiilor  care  să  îndeplinească  cerințele utilizatorilor (estetice și tehnice), respectând  totodată  limitele  impuse  de  buget  și  de  reglementările  în domeniul construcțiilor;
  • Înțelegerea metodelor de cercetare și de pregătire a proiectului de construcție;
  • Dobândirea de  cunoștințe corespunzătoare despre industrii, organizații, reglementări și proceduri care intervin  în  procesul  de  concretizare  a  proiectelor  în  clădiri  și  de  integrare  a  planurilor  în planificarea generală.

 Durata studiilor: 6 ani/ cu frecvență.

 

   

 
 
Master

CONSTRUCŢII INTELIGENTE ŞI SUSTENABILE

 

           Misiunea programului de master constă în principal în formarea de cercetători-proiectanți capabili să asigure viitorul în domeniul construcțiilor și dezvoltării durabile, care să deţină cunoştinţele, competenţele şi abilităţile necesare pentru a putea contribui la dobândirea unor rezultate competitive pe piaţa internă şi internaţională la instituțiile sau firmele în cadrul cărora vor activa. Scopul fundamental declarat este acela de a oferi cea mai bună formare la nivel universitar de master în domeniul ingineriei civile, astfel încât, prin competenţele dobândite, absolvenţii CIS să răspundă cerinţelor de pe piaţa europeană a muncii şi a activităţilor de cercetare-dezvoltare națională și internaţională. Programul de studii îşi propune aşadar, să fie un promotor în lansarea ideilor novatoare, să marcheze traiectoriile cercetării inginerești de profil şi aprofundarea integrării sale europene.

 Obiectivele programului de studii sunt:

  • Dobândirea de cunoștințe corespunzătoare despre problemele fizice și tehnologiile pentru realizarea de construcții sustenabile;
  • Dobândirea de cunoștințe corespunzătoare despre problemele fizice și tehnologiile pentru realizarea de construcții inteligente;
  • Înțelegerea conceptului de casă pasivă;
  • Cunoașterea legislației europene și a modificărilor aduse anual pentru reducerea efectului construcțiilor asupra schimbărilor climatice;
  • Cunoașterea și eventual îmbunătățirea modului de folosire a energiilor neconvenționale în construcții;
  • Cunoașterea tehnicilor moderne de reabilitare a construcțiilor și alegerea variantelor celor mai sustenabile;
  • Alegerea celor mai eficiente soluții pentru instalațiile aferente construcțiilor
 

Durata studiilor: 2 ani/ cu frecvență.